Discul Genetic, vechi de 6.000 de ani, conţine un MESAJ ULUITOR
Discul Genetic este un artefact remarcabil, care ar putea rescrie din temelii istoria evoluţiei umane. A fost descoperit în Columbia de către profesorul Jamie Gutierrez şi imediat a fost supus unui set de analize pentru a se determina atât originea sa, cât şi mesajul pe care îl transmite.
Studiile de laborator au arătat că Discul Genetic are o vechime de peste 6000 de ani şi a fost realizat cu ajutorul unei tehnologii extrem de avansate, potrivit Efemeride.ro.
Dimensiunile sale nu sunt ieşite din comun, discul cu pricina are un diametru de numai 27 de centimetri şi cântăreşte puţin peste 2 kilograme. A fost sculptat în lidiană, o piatră de culoare neagră cu o textură abrazivă.
Informaţiile pe care le transmit micro-sculpturile se referă la evoluţia genetică umană. În prima parte sunt reprezentate ovulele şi modul în care sunt fecundate de către spermatozoizi. Apoi, fetusul este prezentat cum se dezvoltă, pentru ca în final să apară naşterea copilului.
În urma informaţiilor culese nu s-a putut stabili cu exactitate care civilizaţie se ascunde în spatele acestei opere, dar specialiştii au descoperit simbolul unui om-şarpe pe spatele discului, motiv pentru care au presupus că cei care au realizat discul au avut o legătură strânsă cu reptilele.
Mai mult de atât, numeroase informaţii cu privire la genetica umană sunt înşirate pe faţa exterioară a discului, Ciudat este faptul că ele nu se pot vedea cu ochiul liber, ci doar la microscop.