MENIU

Descoperirea uluitoare într-o peșteră din Israel

Descoperirea unei calote craniene datând de aproximativ 55.000 de ani într-o peșteră din Israel oferă prima dovadă concretă a prezenței omului modern în Orientul Mijlociu în aceeași perioadă în care în această regiune trăiau și oamenii de Neanderthal, conform unui material publicat de AFP, Reuters și EFE, potrivit AGERPRES.

Craniul parțial a fost descoperit în peștera Manot, din Galileea Occidentală.

Caracteristicile acestei calote craniene, ce datează dintr-o perioadă în care membri ai speciei noastre părăseau Africa, leagănul omenirii, sugerează că acești oameni erau înrudiți îndeaproape cu prima populație de Homo sapiens care s-a răspândit ulterior în Europa. Conform analizelor preliminare se pare că este vorba de o parte din craniul unei femei.

De asemenea, această descoperire demonstrează faptul că Homo sapiens trăia în Orientul Mijlociu în aceeași perioadă cu oamenii de Neanderthal, "verii primari" ai omului modern.

Antropologul Israel Hershkovitz de la Universitatea din Tel Aviv, coordonatorul studiului despre această descoperire ce a fost publicat în ultimul număr al revistei Nature, a susținut că această bucată de craniu "este o piesă importantă din puzzle-ul evoluției umane", în contextul în care aceste două populații hominide au coexistat într-o regiune geografică în aceeași perioadă de timp în care analizele genetice au determinat că s-au produs încrucișări între cele două specii.

Oamenii de Neanderthal au populat Europa și Asia într-o perioadă de timp care a început acum 350.000 de ani și s-a încheiat în urmă cu 40.000 de ani, la câteva mii de ani după ce Homo sapiens a pătruns în aceste habitate.

Conform paleoantropologilor, Homo sapiens a apărut în Africa în urmă cu aproximativ 200.000 de ani. Peștera în care a fost descoperită această calotă craniană este amplasată în apropierea rutei pe care strămoșii noștri au migrat din Africa spre Orientul Mijlociu, Asia și Europa.

Peștera în care a fost făcută descoperirea a fost blocată timp de 30.000 de ani, fiind descoperită întâmplător, în 2008, cu ocazia unor lucrări pentru construcția unei canalizări. În peșteră au fost descoperite și unelte de vânătoare, scoici perforate, folosite probabil în scopuri decorative și oseminte de animale.

Mai multe articole despre:
Israel peşteră descoperire uluitor