Descoperire uluitoare făcută de NASA! Prima dovadă clară că pe Jupiter ar putea exista viaţă
Astronomii NASA care care analizează imaginile preluate de telescopul spațial Hubble au confirmat existenţa unor nori de vapori de apă care erup de la suprafața Europei, unul dintre sateliții planetei Jupiter.
Aceştia cel mai probabil au apărut în urma unor fenomene de tip gheizer care indică faptul că această lună, care dispune de un uriaș ocean de apă sub calota glaciară care o acoperă, este o lume activă care rămâne favorită în descoperirea unor eventuale forme de viață extraterestră.
Repetarea observării vaporilor de apă deschide oportunitatea unor viitoare misiuni spre Europa care să poată aduna mostre din oceanul interior al acestui satelit, fără a fi nevoie să foreze prin kilometri de gheață.
"Oceanul Europei este considerat unul dintre cele mai promițătoare locuri care ar putea adăposti viață din sistemul solar", susține Geoff Yoder, administrator al Directoratului Științific al Misiunilor NASA de la Washington. "Acești nori de vapori, dacă există într-adevăr, ar putea să ne ofere o altă modalitate (mai facilă n.r.) de a aduna mostre din subsolul Europei", a adăugat el.
În decembrie 2012, telescopul Hubble a detectat ceea ce păreau a fi nori din vapori de apă care se extindeau până la 200 de kilometri în spațiu, dinspre polul sud al Europei. Această informație, făcută publică în 2013, nu a fost confirmată până în prezent prin repetarea observației și a provocat reacțiile pline de entuziasm ale comunității de astrobiologi.