MENIU

Descoperire incredibilă în Israel

Autoritatea națională pentru antichități din Israel a anunțat luni că a fost scos la lumină un mozaic intact din perioada romană, descoperit anul trecut cu prilejul amenajării unui centru expozițional pentru turiștii care doreau să vadă un alt mozaic găsit în același loc în urmă cu două decenii, scrie agenția Xinhua.

Potrivit arheologilor, mozaicul, cu dimensiuni de 11 metri pe 13 metri, a reprezentat o podea a unei camere de locuit dintr-o vilă romană de acum 1.700 de ani.

Mozaicul, descoperit în Lod, localitate aflată la est de Tel Aviv, cuprinde scene de vânătoare, animale care sunt vânate, pești, coșuri cu flori, vase și păsări, scrie Agerpres.ro.

'Vila pe care am descoperit-o era parte a unui cartier de case care se afla în această zonă în timpul perioadelor romană și bizantină. Calitatea imaginilor mozaicului indică o măiestrie artistică foarte dezvoltată', a transmis dr Amir Gorzalczany, coordonatorul operațiunilor de excavare.

Mai multe articole despre:
Israel descoperire mozaic