Creierul uman îmbătrâneşte cu opt ani după un accident vascular cerebral
Accidentele vasculare cerebrale suferite de persoane vârstnice duc la o îmbătrânire prematură a creierului cu circa opt ani, potrivit unui studiu recent, realizat de cercetătorii americani de la Universitatea din Michigan şi publicat în revista de ştiinţă "Stroke".
Cercetătorii au examinat un eşantion vast, de 4.900 de persoane în vârsta de 65 de ani şi peste, din rasele albă şi neagră, care au suferit un accident vascular cerebral (AVC). Cercetătorii au comparat apoi testele cognitive ale acestor persoane între 1998 (înainte de AVC) şi 2012 (după AVC), iar rezultatele indică faptul că răspunsurile la testele efectuate după un AVC sunt semnificativ mai slabe decât cele realizate înainte de AVC .
Mai concret, potrivit oamenilor de ştiinţă americani, impactul unui accident vascular cerebral asupra creierului duce la o îmbătrânire prematură cu echivalentul a opt ani, inclusiv în ceea ce priveşte memoria şi viteza de gândire, care sunt funcţiile cele mai afectate. De asemenea, consecinţele unui ACV nu fac distincţie între rasa albă şi cea neagră, fiind aceleaşi indiferent de culoarea pielii.
Accidentul vascular cerebral este prima cauză de handicap motor dobândit la adulţi, a doua cauză a demenţei după maladia Alzheimer şi a treia cauză de deces în Franţa, scrie agenţia franceză de presă. În cazul producerii unui AVC, avem la dispoziţie aproximativ patru ore şi jumătate pentru a acţiona. Fiecare minut care trece după apariţie primelor simptome contează iar recuperarea unei persoane care suferă un AVC depinde de promptitudinea cu care se intervine.
Cu cât mai repede se dă primul-ajutor unei persoane care a suferit un AVC, cu atât mai puţin va fi afectat creierul acesteia. Cele mai frecvente sechele după un AVC (sau atac cerebral) sunt tulburările de echilibru şi tulburările de memorie, apoi paralizia sau pareza unuia sau mai multor membre, tulburări de limbaj şi probleme de vedere, informează descopera.ro.