Care este cea mai scăzută temperatură din Univers? A fost obținută într-un laborator
Zero absolut (-273,15 grade Celsius) este cea mai scăzută temperatură, iar cercetătorii au reuşit să obţină aproape aceiaşi temperatură în laborator. Tehnica va ajuta la construirea supercomputerelor cuantice.
Atomii obţin energie prin orice mod, astfel ei vibrează, desigur dacă se află la temperatura de zero absolut mişcarea lor se opreşte. Temperatura este doar o măsură a ratei vibraţiilor din molecule, scrie Descoperă.
Laserele pot conferi energie atomilor, prin creşterea temperaturii din aceştia, însă pot încetini şi vibraţiile lor.
O echipă de cercetători de la National Institute of Standards and Technology din Boulder, Colorado, a dorit să afle cât de jos poate să coboare temperatura unei substanţe cu ajutorul laserelor. Pentru realizarea experimentului au utilizat o membrană de aluminiu de 20 de micrometri lăţime şi 100 de nanometri grosime.
Materialul a fost răcit până la o temperatură de 0,00036 Kelvin, cea mai apropiată temperatură de zero absolut (0 Kelvin). Conform cercetătorilor, bucata de material a devenit de 10.000 mai rece decât adâncul şi întunecatul vid spaţial.
,,Este mult mai rece decât orice temperatură care s-ar putea produce în mod natural, oriunde în Univers,'' afirmă principalul cercetător John Teufel.
Tehnica ar putea ajuta la construirea mai eficientă a supercomputerelor cuantice. Tehnologia utilizează qubiţi pentru stocarea informaţiilor. Zgomotele generate de orice sursă ar putea provoca vibrarea componentelor din interiorul supercomputerelor cuantice, astfel informaţia ar fi distorsionată şi s-ar produce erori. Cu ajutorul laserelor, componentele ar putea ajunge la cea mai joasă temperatură, astfel atomii ar rămâne stabili.