Atac cibernetic cu furt de date ale clienților în hoteluri ale grupului Starwood
Grupul Starwood, proprietarul lanțurilor de hoteluri Sheraton și W Hotels, a anunțat vineri o pătrundere ilegală în sistemul său informatic în America de Nord vizând obținerea de date bancare ale clienților, transmite France Presse.
Hackerii au pătruns în sistemul informatic al anumitor hoteluri ale grupului instalând un software agresiv, care le-a permis să fure informații de pe cardurile bancare ale clienților, informează Starwood fără să menționeze, totuși, numele hotelurilor sau perioada în care a avut loc atacul cibernetic, potrivit Agerpres.
Restaurante, magazine de suveniruri și puncte de vânzare din hoteluri Starwood au fost în mod deosebit vizate. Grupul hotelier urmează să stabilească dacă au fost afectate și serviciul de rezervare și programul de loialitate.
"Software-ul agresiv a fost conceput pentru a colecta informații de pe cardurile de plată, între care numele proprietarilor, numărul cardului, codurile de securitate și data de expirare", precizează Starwood într-un comunicat.
"Nu există nici o dovadă că ar fi fost furate alte informații ale clienților, cum ar fi codul PIN", adaugă grupul.
Starwood recomandă persoanelor care s-au cazat în unitățile sale să-și analizeze cu atenție extrasele bancare și să ia imediat legătura cu banca dacă observă nereguli.
În afară de Sheraton și W Hotels, Starwood operează și lanțurile de hoteluri St. Regis, Westin și Le Meridien.