Agenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte – VIDEO
Agenţia Spaţială Europeană a transmis imagini istorice ÎN DIRECT de pe Martea. Astfel, toti ce interesați de știință și cucerirea spațiului au putut vedea Planeta Roșie așa cum nu a mai fost văzută până acum, a transmis ESA.
Evenimentul a marcat a 20-a lansare a orbitorului Mars Express al agenţiei – o misiune de a face imagini tridimensionale ale suprafeţei planetei pentru a o vedea mai în detaliu, potrivit CNN.
„În mod normal, vedem imagini de pe Marte şi ştim că au fost făcute cu câteva zile înainte”, a declarat James Godfrey, managerul operaţiunilor navelor spaţiale la centrul de control al misiunii ESA din Darmstadt, Germania, într-un comunicat. „Sunt încântat să văd Marte aşa cum este acum – cât de aproape putem ajunge de un „acum” marţian!”.
„Dar nu am văzut noi imagini cu Marte înainte? Da, dar nu în direct”, a precizat ESA.
Nu au fost vizibile stele în fundalul imaginilor, deoarece Marte este destul de strălucitoare, a remarcat Colin Wilson, un om de ştiinţă al proiectului la ESA.