MENIU

Zinedine Zidane, despre situaţia tensionată de la Real Madrid: "Să nu intrăm în panică"

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a cerut vineri mai multă ''liniște'' în jurul lui Cristiano Ronaldo și al întregii sale echipe, adusă brutal cu picioarele pe pământ de două meciuri pierdute după 40 de partide consecutive fără înfrângere, și i-a îndemnat pe jucătorii săi ''să nu intre în panică''.

''Nu trebuie să ne panicăm acum pentru că am pierdut două meciuri, asta nu schimbă cu nimic situația'', a declarat tehnicianul francez într-o conferință de presă, conform Agepres.

''Este normal ca după două înfrângeri să ne putem gândi că ceva s-a întâmplat. Trebuie să analizăm asta. În fotbal, constanța este cea care îți permite să devii mai bun. Dar nu vreau să devin nebun, vom continua să muncim și vom schimba toată situația'', a adăugat el.

Zidane a spus de altfel că aceste două palme consecutive ar putea fi salutare pentru echipa sa după o perioadă de euforie legată de această serie de invincibilitate record în Spania.

''Cred că este un lucru bun în acest moment că am pierdut aceste două meciuri. Chiar cred asta. Aș fi preferat să continuăm să nu pierdem, însă pe de altă parte este bine. Acum trebuie să o luăm de la capăt'', a adăugat tehnicianul francez.

În treacăt, Zidane i-a luat apărarea cvadruplului Balon de Aur Cristiano Ronaldo, invizibil miercuri împotriva echipei Celta Vigo în Cupa Spaniei (victorie Celta cu 2-1).

''Sunt meciuri în care poți să joci mai puțin bine. Și mie mi s-a întâmplat uneori să nu joc bine, și atunci? Nu este grav, important este să continui să muncești'', a subliniat francezul, spunând că nu crede într-o relaxare a atacantului portughez după un an 2016 plin de trofee.

''E adevărat că el câștigă, câștigă, câștigă. Însă problema se pune când nu marchează, nu se vorbește despre prestația sa. El este obișnuit, când există o problemă este singurul care poate face diferența în acel moment. Eu tot ce-i doresc este să aibă liniște în jurul lui'', a conchis Zidane.

După meciul cu Malaga, de sâmbătă după-amiază în Campionatul Spaniei, Realul (locul 1, cu 40 puncte, un joc mai puțin) poate ridica din nou capul reușind să obțină titlul simbolic de campioană de iarnă.

Mai multe articole despre:
fotbal Real Madrid Zinedine Zidane