MENIU

Zidane, primul om care câştigă UCL ca jucător, secund şi principal. Prima reacție a francezului

Real Madrid a învins, sâmbătă seară, la Milano, formaţia Atletico Madrid cu scorul de 6-4 (1-1), după prelungiri şi lovituri de departajare. Real Madrid a cucerit pentru a 11-a oară în istorie trofeul Ligii Campionilor.

"Din punct de vedere fizic, am suferit puţin, dar este normal. Din punct de vedere mental, este o presiune uriaşă pe care trebuie să o gestionezi. În cele din urmă, într-o finală trebuie să lupţi şi asta am făcut. Când câştigi un trofeul atât de important precum Liga Campionilor, înseamnă enorm - pentru jucători şi pentru staff-ul tehnic. Am visat la acest moment, am fost destul de încrezător.

Când preşedintele clubului mi-a dat şansa să antrenez Realul, când ai la dispoziţie fotbalişti de acest calibru şi uriaş talent, poţi realiza ceva grandios, aşa cum am reuşit noi în seara asta. Sunt foarte fericit pentru că am fost parte din acest mare club de foarte mulţi ani, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor secund şi acum ca antrenor principal. Sunt foarte mândru să fac parte din această mare familie.

Echilibrul a fost până spre final - loviturile de departajare au fost în favoarea noastră, dar ar fi putut foarte uşor să nu fie aşa. Felicitări pentru Atletico şi Simeone. Este un mare antrenor şi mă bucur de această victorie. Carlo Ancelotti mi-a spus: "Dacă ai şansa de a câştiga Liga Campionilor ca antrenor, o să vezi că nu se compară cu victoria ca jucător". Într-adevăr, este un moment special. Sunt foarte fericit că am reuşit să câştig Liga Campionilor în trei ipostaze: jucător, antrenor secund şi antrenor principal

Cristiano Ronaldo nu a fost accidentat. A fost acolo, la fel ca oricare al jucător al nostru şi ne-a dăruit victoria în final. Este OK, a fost foarte combativ, a alergat foarte mult, şi-a ajutat coechipierii mereu. Am vorbit puţin în legătura cu momentul când va executa el lovitura de departajare, asta a fost istoria", a declarat Zidane la conferinţa de presă, potrivit site-ului uefa.com.

Mai multe articole despre:
Real Madrid Champions League Zinedine Zidane