Vlad Chiricheş nu este lăsat să plece de la Napoli
Preşedintele clubului Sampdoria, Massimo Ferrero, a declarat că a dorit să-l achiziţioneze pe fundaşul Vlad Chiricheş, dar patronul grupării Napoli, Aurelio De Laurentiis, nu a fost de acord să-l cedeze pe român, scrie News.ro.
"L-am cerut pe Vlad Chiricheş preşedintelui lui Napoli, Aurelio De Laurentiis. Fostul fotbalist de la Tottenham este un mare jucător, dar preşedintele 'azzurilor" nu îl vinde. Mai sunt puţine ore până la finalul perioadei de transferuri şi sunt greu de finalizat tratativele", a declarat Ferrero, potrivit presei italiene.
Vlad Chiricheş este legitimat la Napoli din iulie 2015, după ce a fost transferat de la Tottenham. Internaţionalul român, aflat acum în cantonamentul primei reprezentative, a jucat doar opt partide pentru Napoli în Serie A, sezonul trecut.