Vlad Chiricheş, veste teribilă, după accidentarea din meciul cu Muntenegru |UPDATE
Vlad Chiricheş, accidentat în meciul cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor, va fi indisponibil circa şase luni din cauza unei rupturi a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng, a anunţat clubul italian Napoli, la care joacă fundaşul.
UPDATE: Vlad Chiricheş a fost operat de reputatul profesor Pier Paolo Mariani. "Intervenţia a decurs perfect", a precizat Napoli, care a precizat că fundaşul va rămâne câteva zile în clinică, apoi va începe recuperarea.
Chiricheş a fost vizitat în cursul dimineţii la clinica Villa Stuart de reputatul profesor Pier Paolo Mariani, iar operaţia a fost programată pentru după amiază, potrivit Agerpres.
Napoli nu va apela la mercato pentru a-l înlocui pe fundaşul român, scrie presa italiană, Luperto şi Maksimovic fiind alternativele pentru titularii Kalidou Koulibaly şi Raul Albiol.
Vlad Chiricheş s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Mihai Bălaşa în minutul 31 al partidei cu Muntenegru, terminată la egalitate, 0-0, vineri, la Ploieşti, în Liga Naţiunilor.