MENIU

VIDEO | Victorie importantă pentru naționala de tineret, în Finlanda! Mutu a debutat ca selecționer

Echipa națională de tineret a României a câștigat meciul din deplasare cu Finlanda, scor 3-1, în preliminariile pentru EURO 2021. 

Darius Olaru a deschis scorul în minutul 21, după o fază incredibilă. Mijlocașul de la FCSB a reușit o cursă individuală de 40 de metri, apoi a șutat în forță spre colțul lung.

Finlandezii au egalat peste doar trei minute, prin Soisalo.

În repriza a doua, gazdele au controlat jocul, prin posesie, dar ‘tricolorii’ și-au creat ocaziile clare.

Valentin Mihăilă a înscris în minutul 57, cu un lob de senzație! 

Andrei Ciobanu a stabilit scorul final în minutul 84, după un șut în forță de la marginea careului.

A fost o partidă echilibrată, iar raportul șuturilor pe poartă a fost în favoarea finlandezilor, 7-6. Portarul Andrei Vlad s-a remarcat prin câteva intervenții extraordinare.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.