VIDEO | Un nou stadion din Liga 1 prinde contur! “Unul dintre cele mai moderne din ţară!”
La fel ca şi la stadioanele din Bucureşti, pandemia de coronavirus nu a oprit lucrările nici la Sfântu Gheorghe. Cei de la Sepsi au publicat imagini cu stadiul lucrărilor la arena care va fi gata primăvara viitoare.
Stadionul celor de la Sepsi OSK va avea 8.200 de locuri, iar în apropierea lui se va situa şi baza de antrenament a echipei din Sfântu Gheorghe.
„Chiar dacă într-un ritm mai moderat, continuă lucrările contractate în aşa fel încât anul viitor să putem anunța cu mândrie: a fost finalizat unul dintre cele mai moderne și mai frumoase stadioane din țară”, au scris covăsnenii pe Facebook.
“La anul va fi gata, în primăvară, așa că vom putea juca pe el în sezonul 2021-2022. Lucrările sunt în toi, sunt în grafic și va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din țară. Va avea 8.200 de locuri și, ca să fac o comparație, seamănă cu cele maghiare, întrucât se lucrează după modelul stadioanelor din Ungaria”, a explicat preşedintele Cornel Șfaițer, pentru Digi Sport.
Costul noii arene se ridică la 15 milioane euro, iar investiția e susținută de Guvernul din Ungaria.
Vezi pe realitateasportiva.net imagini cu stadiul lucrărilor la noul stadion al celor de la Sepsi OSK.