VIDEO | Simona Halep, pregătită de Australian Open! Premiul primit înainte de Crăciun şi ce-şi propune pentru 2021
Simona Halep va participa la Australian Open în 2021, primul turneu de Mare Slam al noului sezon de tenis feminin.
Alături de Halep, la turneul australian vor mai fi prezente jucătoare precum Ashleigh Barty, Sofia Kenin sau Serena Williams, anunţă organizatorii.
Halep nu se sperie de condiţiile impuse de autralieni, acelea de a sta mai întâi în carantină timp de 14 zile. Simona va fi a doua favorită a turneului de la Melbourne.
La primul turneu din 2021, tenismena româncă şi-ar putea lua revanşa în faţa campioanei de la Roland Garros, Iga Swiatek, meci în care s-a simţit ,,lovită de tren”, a spus Simona Halep.
Numărul 2 WTA a primit şi un cadou de Crăciun, anume trofeul Chris Evert, distincţie care se acordă jucătoarelor care au ajuns pe prima poziţie în clasamentul WTA.