MENIU

VIDEO | Papură închide războiul cu Iordănescu: “Sper să nu îi mai pronunţ numele!”

Corneliu Papură a declarat cazul conflictului de la distanţă cu Edi Iordănescu unul închis. Antrenorul Universităţii Craiova nu vrea să mai audă de fostul său coleg de la cursurile pentru Licenţa Pro.

Papură a explicat de la ce a pornit ruptura dintre el şi Iordănescu jr. în conferinţa de presă premergătoare meciului cu FCSB.

Aş vrea să clarific situaţia cu Edi Iordănescu. L-am cunoscut la cursurile Pro, l-am văzut acolo. Mi-am permis să-I dau un mesaj, să-I cer un sfat, mă interesa un jucător pentru Universitatea Craiova. Nu mi-a răspuns. Am mers la Mediaş, eram la doi metri de el, l-a salutat pe nea Piţi, pe mine deloc. Am înţeles că nu vrea să-mi răspundă la mesaj, antrenorul de la AEK de exemplu a fost disponibil, a fost foarte amabil. Sper ca pe parcursul vieţii mele să nu mai pronunţ numele lui şi să nu mai am de-a face cu el – a explicat antrenorul Universităţii Craiova.

Papură a anticipat şi întâlnirea cu FCSB de pe Arena Naţională. Partida se va juca duminică seară, de la 20:30.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.