MENIU

VIDEO | Corneliu Papură, rezervat înaintea meciului cu Gaz Metan: ,,Vom vedea ce obţinem”

Corneliu Papură a vorbit înaintea meciului de campionat cu Gaz Metan Mediaş, joc ce va incheia etapa cu numărul 12 din Liga 1. 

Antrenorul Craiovei a declarat la conferinţa de presă premergătoare partidei că echipa antrenată de Jorge Costa este mult mai bine organizată decât era în perioada lui Edi Iordănescu, la începutul anului 2020.

Olteanul spune că pe Craiova o va aştepta un meci dificil, dar în acelaşi timp susţine că echipa pe care o antrenează poate câştiga cu orice echipă din campionat.

„Ne aşteaptă un meci dificil, contra unei echipe care este în formă, agresivă, dar sper să ne ridicăm nivelul jocului şi să ne impunem, cred că putem totuşi să câştigăm contra oricărei echipe din campionat. Fiecare meci are istoria lui, are presiunea lui, dar contează să jucăm bine, vom vedea ce obţinem. Important este să te adaptezi imediat la ceea ce îţi oferă jocul.

Gaz Metan are jucători buni de atac, le vom da atenţie tuturor, nu numai lui Cardoso. Mediaş este o echipă complet schimbată faţă de începutul anului, mult mai puternică acum, sunt mai bine organizaţi, mai agresivi, au arătat foarte bine în ultimele meciuri. Să sperăm că vom arăta şi noi mai bine pe faza de atac. Sper să batem în toate meciurile rămase până la final, dar să vedem ce putem”, a mai declarat Papură la conferinţa de presă.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net

Mai multe articole despre:
papura u craiova gaz metan conferinta de presa liga 1