MENIU

VIDEO - Accident teribil - Un cunoscut fotbalist, la un pas să își piardă viața - S-a izbit cu mare viteză de un copac

Accident

West Ham United, club englez din prima ligă, a fost cât pe ce să își piardă mijlocașul într-un accident de mașină. Fotbalistul se îndrepta spre antrenament, dar ghinionul i-a scos un copac în cale.

Este vorba despre Manuel Lanzini, în vârstă de 29 de ani. Argentinianul nu a mai putut menține controlul mașinii sale și a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului, scrie realitateasportiva.net.

Manuel Lanzini a păcălit moartea
Din fericire, fotbalistul a putut să iasă singur din mașina distrusă. Mașina pe care o conducea era un adevărat bolid de lux, marca Mercedes. Acesta a plecat la antrenament ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Potrivit BBC, poliția a comunicat:

„Agenţii au mers la locul accidentului, unde s-a raportat că o maşină a ieşit de pe carosabil, pe autostrada A12 îndreptându-se spre vest (din Londra). Nu au  fost răniţi”.

Mesajul fotbalistului pentru fanii săi
„Bună ziua, oameni buni. Am vrut să vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și mesajele de afecțiune din această zi. Mi-au făcut mult bine, deoarece a fost o sperietură foarte mare. Slavă Domnului, la cum a fost accidentul, s-a terminat cu bine. Vă mulțumesc foarte mult! Pentru toate mesajele de dragoste și sprijinul vostru”, a transmis Manuel Lanzini, pe contul său de Instagram.

Video cu accidentul fotbalistului:

Mai multe articole despre:
accident fotbalist