MENIU

VIDEO | 25 aprilie, zi specială pentru dinamoviști! 36 de ani de la un meci istoric

În 1984, dinamoviștii disputau returul semfinalei Cupei Campinilor Europeni, împotriva celor de la Liverpool. 

Dinamo era atunci prima echipă românească ce ajungea în semifinalele celei mai tari competiții intercluburi de pe continent. După 1-0 pentru englezi în turul jucat pe Anfield Road, The Reds, cu un atacant Ian Rush în mare formă aveau să se impună și în partida disputată la București pe 25 aprilie 1984. A fost 2-1 pentru Liverpool grație dublei galezului, în timp ce pentru câini avea să marcheze Costel Orac.

„E cea mai mare realizare din istoria clubului Dinamo. Legat de meciul cu Liverpool, cert este că am fost dezamăgiţi din cauza vremii nefavorabile, deoarece era clar că ei se vor descurca mai bine decât noi pe un teren greu. Plouase chiar în noaptea dinaintea meciului, terenul era foarte greu.

Am dat un gol din lovitură liberă, speranţele au renăscut, însă Liverpool era cea mai bună echipă la vremea aceea, de fapt a şi câştigat trofeul în acel an. Echipele englezeşti erau foarte greu de eliminat”, și-a adus aminte de acea partidă Costel Orac.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.