MENIU

Victorie nesperată pentru România. Medalie de bronz la Campionatul European de Atletism

Triplusaltistul Marian Oprea a adus, sâmbătă, delegației României, a doua medalie de bronz la actuala ediție a Campionatelor europene de atletism în sală de la Praga, clasându-se pe locul 3 cu un rezultat de 16,91 m, la numai 2 ore după ce Florentina Marincu obținuse tot o medalie de bronz, la lungime, cu un nou record european de junioare (6,79 m

Așadar, după ce mezina delegației noastre (18 ani) a cucerit medalia de bronz, liderul de palmares și de vârstă al echipei noastre atletice, Marian Oprea, și-a adjudecat încă o medalie într-un palmares care cuprinde și un argint la Jocurile Olimpice, dar și titluri mondiale la juniori și alte medalii la mondialele și indoor și în aer liber. Succesele zilei de sâmbătă sunt cu atât mai meritorii, cu cât la precedenta ediție, de la Goteborg, atleții din țara noastră nu reușiseră să urce pe podiumul de premiere.

Om de concurs, "Struțul", cum este numit de toată lumea atletismului și nu numai, și-a depășit, la fiecare dintre săriturile reușite, cea mai bună performanță a sezonului, deși nu s-a pregătit special pentru sală, ținta lui fiind JO de la Rio de anul viitor. A început cu 16,75 m, a continuat cu 16,91 m, după care a mai avut sărituri reușite de 16,80 m și 16,73 m, toate peste cel mai bun rezultat din acest sezon, 16,65 m, obținut chiar în calificări, la Praga. Medalia de aur a fost cucerită de campionul olimpic, portughezul Nelson Evora, originar din Insulele Capului Verde, cu 17,21 m, în timp ce argintul a revenit spaniolului Pablo Torrijos, cu un nou record național — 17,04 m. 

 Mai multepe Agerpres