MENIU

VICTOR PIȚURCĂ. Anunț ULUITOR în privința Stelei

Victor Piţurcă

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu ar accepta să antreneze în paralel prima reprezentativă a României şi Steaua, echipă al cărei tehnician este aproape de a semna un contract cu gruparea saudită Al Hilal.

VICTOR PIȚURCĂ. "Nu. Nu se pune problema. Eu cred că nu poţi antrena şi naţionala şi o echipă de club în mod profesionist, nu ai cum".El a explicat că întotdeauna a fost greu să fie adus un antrenor la Steaua, cu atât mai mult acum când o parte din jucători vor pleca la alte echipe. "Tot timpul e greu să aduci un antrenor nou la Steaua, dar depinde ce se va întâmpla de acum la Steaua. Latura financiară e foarte importantă, unii jucători vor pleca, echipa trebuie primenită. Până acum au fost comasaţi cei mai buni jucători la Steaua, aduşi acum doi-trei ani, dar acum încet-încet încep să plece jucătorii de valoare şi trebuie aduşi alţii", a afirmat tehnicianul.

Piţurcă este de părere că Gheorghe Hagi nu mai poate antrena din nou Steaua din cauza faptului că este patron la FC Viitorul. În ceea ce îl priveşte pe Mihai Teja, alt antrenor al cărui nume s-a vehiculat că ar putea prelua conducerea tehnică după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf, Victor Piţurcă a afirmat că nu îl cunoaşte suficient ca antrenor. "Nu îl văd pe Hagi. De ce? Nu pentru că Hagi nu ar putea antrena, dar Gică Hagi e patron de club. El acum a apucat pe un drum în care nu se mai poate întoarce. Are cea mai importantă academie din fotbalul românesc şi are foarte mulţi fotbalişti de valoare. Iar această academie trebuie condusă pentru a putea scoate jucători. Pe Hagi nu îl mai văd să antreneze o echipă din ţară. Cum ar fi ca academia lui să îşi ducă activitatea de zi cu zi şi el să fie antrenor la Steaua? Oricât şi-ar dori el nu mai poate face acest lucru. Şi din câte ştiu el a şi dat un răspuns în sensul ăsta destul de clar. Pe Teja nu îl cunosc ca antrenor, ştiu că a făcut treabă bună scăpând cu Universitatea Cluj, însă Steaua este Steaua", a explicat selecţionerul.

Întrebat dacă fundaşul Mirel Rădoi, în vârstă de 33 de ani, ar fi pregătit să preia conducerea tehnică a echipei Steaua, Piţurcă a răspuns: "La Steaua se poate întâmpla orice atâta timp cât conduce Gigi Becali. Pentru că de fapt Gigi Becali conduce la Steaua. Pe la Steaua s-au perindat foarte mulţi antrenori, aşa că se poate întâmpla orice".

Victor Piţurcă a refuzat să comenteze plecarea lui Laurenţiu Reghecampf la Al Hilal. El a afirmat în schimb că în momentul în care a avut ofertă din zona golfului a refuzat deoarece este conservator şi vrea să stea mai mult în ţară.

Mai multe articole despre:
Steaua Laurentiu Reghecampf Victor Piturca