Veşti proaste despre Monica Niculescu. S-a întâmplat în primul tur la Roma
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de Mariana Duque-Marino (Columbia) cu 6-4, 6-1, marți, în runda inaugurală a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.
Niculescu (28 ani, 34 WTA) a cedat după doar 72 de minute în fața unei adversare de 26 de ani (109 WTA), venită din calificări.
Acesta a fost al șaptelea duel dintre cele două jucătoare, iar sportiva sud-americană (fostă 66 WTA anul trecut) conduce cu 4-3. Precedentul meci fusese câștigat de Monica, anul trecut, la Marsilia (ITF), în semifinale, cu 6-3, 3-6, 6-3, conform Agerpres.
Niculescu va primi pentru participare un cec de 6.500 euro și un punct WTA.
Monica va juca marți și la dublu, alături de Irina Begu, cele două românce urmând să întâlnească perechea rusă Svetlana Kuznețova/Anastasia Pavliucenkova.
Mai multe articole despre:
Monica Niculescu