Veste senzațională pentru o legendă a fotbalului românesc. Era într-o situație mizerabilă
Fostul fotbalist Leonida Nedelcu II este după Viorel Turcu şi Aurel Iordăchescu al treilea beneficiar al Fondului de Solidaritate înfiinţat de noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, la începutul acestui an pentru ajutorarea foştilor jucători cu probleme medicale grave.
Atacant al echipei Poli Timişoara, acum în vârstă de 62 de ani, Nedelcu II a suferit recent o operaţie pe cord deschis.
Lenida Nedelcu II a evoluat 10 ani în Liga I, jucând pentru formaţiile FCM Galaţi, Universitatea Craiova, UTA, Poli Timişoara şi FC Bihor, strângând în total 220 de partide şi 77 de goluri.
El a evoluat în cupele europene pentru Universitatea Craiova şi Poli Timişoara, cu aceasta din urmă eliminând fosta campioană a Europei, Celtic Glasgow din Cupa Cupelor. În 1980, a câştigat Cupa României cu Poli Timişoara, învingând Steaua în finală, cu scorul de 2-1. Nedelcu II are de asemenea şi o selecţie în prima reprezentativă a României.
Ca antrenor, Leonida Nedelcu II a condus formaţiile Politehnica Iaşi, Gloria Buzău, Arieşul Turda, Laminorul Roman, FCM Târgovişte, dar şi echipe din ţări precum Arabia Saudită, Siria, Maroc, Senegal, Maldive şi Myanmar.
Fondul de Solidaritate a fost constituit la începutul acestui an de Gino Iorgulescu pentru ajutorarea foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave, banii provenind din reducerea salariului noului preşedinte şi al secretarului general Justin Ştefan. Înfiinţarea fondului face parte din strategia adoptată de noua conducere a LPF privind organizarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice profesioniste din România şi se adresează celor care au contribuit de-a lungul timpului la evoluţia fotbalului românesc.