Veste proastă pentru Simona Halep
Simona Halep a coborât o poziție și de află pe locul 6 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), în timp ce Irina Begu a reușit un salt de șapte locuri și a urcat pe 28.
Irina Begu (25 ani), după semifinala de la Roma, s-a apropiat la doar trei locuri de cea mai bună clasare a carierei (locul 25, anul trecut în octombrie).
Doar patru românce figurează în top 100, celelalte două fiind Monica Niculescu, aflată pe 35, un loc mai jos față de săptămâna trecută, și Sorana Cîrstea, care staționează pe 99. Patricia Țig se află la limită, pe 101, Andreea Mitu e pe 114, iar Alexandra Dulgheru a ajuns pe 129, după ce a coborât 31 de locuri.
Serena Williams conduce detașat în clasamentul general, urmată de Agnieszka Radwanska și de germanca Angelique Kerber, care au făcut rocada. Muguruza se menține pe locul 4, iar Halep a fost devansată cu doar 40 de puncte de Azarenka. Românca are un avans de circa 800 de puncte față de italianca Roberta Vinci, următoarea clasată.