MENIU

Veste proastă pentru Gigi Becali. Armata îi cere o sumă fabuloasă pentru a folosi marca Steaua

<p>&nbsp;GIGI BECALI&nbsp;</p>

Conform unui comunicat publicat de CSA Steaua pe site-ul oficial, vicecampioana ar trebui să plătească Armatei aproape 4 milioane de euro în fiecare an.

Se arată că "taxa de licență pentru fotbal a fost stabilită la valoarea de 3.694.220 euro/an fără TVA", iar prejudiciul produs de folosirea mărcii Steaua în perioada 2004-2015 de către echipa de fotbal deţinută de Gigi Becali este de aproape 37 de milioane de euro.

Iată comunicatul în forma sa integrală:

Pentru informarea opiniei publice, a iubitorilor de sport și a suporterilor, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” face următoarele precizări:

Toate măsurile şi demersurile CSA „Steaua Bucureşti”, inclusiv constatările şi concluziile la care ajunge Comisia special constituită în decembrie 2015 la nivelul decizional al structurilor cu atribuţii ale MApN, vor fi aduse transparent şi prompt la cunoştinţa publicului. Nu a fost, astfel, luată vreo decizie care să implice schimbarea situaţiei actuale la nivelul fotbalului profesionist.

Două sunt obiectivele majore aflate în atenţia prioritară a Ministerului Apărării Naționale şi a CSA ”Steaua București”: crearea condiţiilor optime pentru performanţa fotbalistică stelistă şi respectarea riguroasă a exigenţelor impuse de legislaţia în vigoare.

Măsurile pentru susţinerea primului obiectiv menţionat implică parcurgerea unor proceduri legale şi administrative deloc puţine şi uşoare. De îndată ce se vor materializa primele rezultate, acestea vor fi anunţate în acelaşi spirit de transparenţă urmat până acum.

Așa cum a evidenţiat în mai multe rânduri prin comunicate și informări de presă, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” este obligat de lege, ca titular al mărcii ”Steaua București” – bun aflat în patrimoniul public – , să facă toate demersurile de punere în valoare a mărcii, inclusiv prin evaluarea brandului.

Astfel, până la acest moment, au fost încheiate următoarele proceduri, derulate de evaluatorul independent, competitiv selecţionat:

• brand-ul ”Steaua București” a fost evaluat la suma de 57.306.150 euro;
• taxa de licență pentru fotbal a fost stabilită la valoarea de 3.694.220 euro/an fără TVA;
• prejudiciul pentru folosirea mărcii fără acceptul CSA ”Steaua București” a fost stabilit la valoarea de 36.826.310 euro.

În prezent, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” derulează o serie de activități pentru valorificarea mărcii ”Steaua București”, conform evaluărilor prezentate.

Prin urmare, măsurile promovate pentru susţinerea optimă a fotbalului stelist se derulează în paralel cu demersurile de valorificare a patrimoniului propriu, pe care CSA ”Steaua București” e obligat prin lege şi hotărârile judecătoreşti pronunţate să le întreprindă. Prin dialog, comunicare şi bunăcredinţă a tuturor celor interesaţi, cele două piste de lucru ar trebui să conducă la soluţii durabile şi corecte, în interesul sportului.

Mai multe articole despre:
Steaua Gigi Becali CSA