Veste incredibilă despre Simona Halep
WTA a publicat, duminică, ierarhia mondială care va fi valabilă pentru următoarele două săptămâni, iar Simona Halep rămâne pe primul loc cel puţin până la finalul turneului de Grand Slam de la Australian Open.
Simona Halep va lua startul la primul Grand Slam al anului având un avans de 330 de puncte faţă de locul secund, ocupat de daneza Caroline Wozniacki, şi la 375 de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, aflată pe poziţia a treia. În top 10 a avut loc, de altfel, o singură modificare. Jucătoarea americană Coco Vandeweghe a urcat pe 9, în locul britanicei Johanna Konta, care se află acum pe 10, scrie Mediafax.ro.
Mihaela Buzărnescu a urcat nu mai puţin de 13 locuri, în urma finalei disputate la Hobart, şi se află acum pe poziţia a 44-a, cea mai bună clasare a carierei. Sorana Cîrstea a avansat un loc, pe 36, Irina-Camelia Begu a rămas pe 40, iar Monica Niculescu a coborât 14 locuri, până pe 99. Ana Bogdan, cea de-a şasea românca aflată pe tabloul principal de simplu la Australian Open, a urcat trei poziţii, până pe 104.
La dublu, Niculescu rămâne pe 23, Begu se menţine pe 32, Raluca Olaru coboară nouă locuri, până pe 49, Buzărnescu pierde o poziţie şi se află pe 87, iar Halep urcă un loc, pe 92.