MENIU

Veste despre Oscar Pistorius, încarcerat pentru uciderea iubitei. Rudele femeii, absolut revoltate

Campionul paralimpic Oscar Pistorius, condamnat la cinci ani de închisoare pentru că și-a ucis prietena în noaptea de Sf. Valentin din 2013, va fi eliberat condiționat pe 20 octombrie, au anunțat joi serviciile penitenciarelor sud-africane.

Comisia de eliberări condiționate, care s-a reunit joi, ''a aprobat eliberarea condiționată a lui Oscar Pistorius începând din 20 octombrie'', potrivit unui comunicat publicat de serviciile penitenciarelor.

Oscar Pistorius nu va scăpa însă în totalitate de justiție, deoarece parchetul a făcut apel împotriva condamnării sale pentru ''ucidere involuntară'' și cere ca faptele să fie încadrate la ''crimă''.

Acest nou proces va avea loc începând din 3 noiembrie, la Curtea Supremă de Apel, care poate să modifice verdictul inițial și să-l condamne pe Pistorius la o pedeapsă mai grea sau să decidă retrimiterea procesului la prima instanță.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
Oscar Pistorius