MENIU

Veste bună pentru echipa națională! Anunțul FIFA despre Jocurile Olimpice de la Tokyo

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Federația Română de Fotbal a primit o informare din partea FIFA potrivit căreia pot fi prezenți la Jocurile Olimpice ‘tricolorii’ care au obținut calificarea.

FRF a solicitat confirmarea dreptului de participare pentru fotbaliștii născuți în anul 1997, chiar dacă aceștia nu se vor mai încadra în 2021 în categoria U23, ca efect al amânării Jocurilor Olimpice.

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, i-a confirmat președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, că susține demersul FRF la FIFA.

Am decis să păstrăm criteriile de eligibilitate originale, mai exact vor avea drept de joc fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă”, este comunicatul emis de FIFA după ședința grupului de lucru dedicat impactului pandemiei COVID-19.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate în perioada 24 iulie – 9 august 2020, au fost amânate pentru 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentul va avea loc cel târziu în vara anului 2021, potrivit acordului între premierul Japoniei, Shinzo Abe, și președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.