Veste bombă despre Michael Schumacher. Cum a reacționat soția lui
La aproape patru ani de la accidentul suferit în Elveția, starea lui Michael Schumacher continuă să fie destul de gravă.
Michael Schumacher este ţinut în viaţă de aparatele care îl ajută să respire, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de medicii angajaţi special pentru el, la reşedinţa familiei din Elveţia.
Potrivit presei germane, toate aceste proceduri medicale, precum şi staff-ul specializat o costă pe soţia sa, Corinna, în jur de 100.000 de euro lunar, sumă ce reduce progresiv averea de 800 de milioane de dolari acumulată de sportiv în timpul activităţii competiţionale.
Totuşi, situația germanului nu s-a îmbunătățit aproape deloc în ciuda eforturilor făcute de echipa de medici care se ocupă în permanență de acesta şi care încearcă zilnic să-l ducă în grădină cu ajutorul unui scaun cu rotile.
Fiecare încercare este, însă, un eşec. „Michael Schumacher nu poate merge și nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiștilor care îl monitorizează“, confirmă şi avocatul familiei. Mai mult, potrivit publicaţiei spaniole Las 2 Orillas, în urma acestei stări vegetative prelungite, fostul pilot ar fi ajuns să cântărească doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui ar fi scăzut la 1,60 metri, de la 1,74, cât măsura în mod obişnuit.