MENIU

Venus Williams, afirmaţie neaşteptată despre sora ei, Serena, pe care a eliminat-o la Indian Wells

Serena Williams, revenită în competiţie după o pauză de 14 luni, a fost învinsă în două seturi, 6-3, 6-4, de sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă din turul al treilea al turneului WTA de la Indian Wells (SUA), disputată luni.

Aceasta a fost al 29-lea duel dintre surorile Williams şi al 12-lea câştigat de Venus, celelalte 17 întâlniri încheindu-se cu victoria Serenei, conform Agerprs.

Venus Williams (37 ani), ocupanta locului 8 mondial, care nu o mai învinsese pe sora sa din 2014, s-a impus după o oră şi 27 minute de joc, calificându-se în optimile de finală ale competiţiei californiene, unde o va avea ca adversară pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 21, care a trecut cu 6-3, 6-3, de germanca Julia Goerges (nr.12).

"Nivelul Serenei este super ridicat și a fost foarte greu să închid meciul, pentru că întorcea fiecare minge. Cred că sunt doar norocoasă că am jucat mai multe meciuri în ultimul an. Chiar dacă nu am jucat atât de mult în 2018, meciurile de anul trecut contează. Sunt sigură că Serena va reveni rapid printre favorite și va câștiga turnee cât de curând", a spus Venus Williams, la conferința de presă de după meciul cu Serena.

Mai multe articole despre:
Serena Williams Venus Williams