MENIU

Vasile Cîtea a fost ales președinte al Federației Române de Box

Vasile Cîtea a fost ales președinte al Federației Române de Box, joi, în cadrul Adunării Extraordinare de alegeri a forului național, desfășurată la Hotelul Sport din Complexul Sportiv Național ''Lia Manoliu'', cu 88 de voturi, față de 38 ale contracandidatului său, Mihai Lauruc.

La Adunarea Generală au fost prezenți 129 de membri din cei 152 afiliați, dar trei au plecat înainte de începerea votului, scrie Agerpres.ro.

Mihai Craiu, unul dintre cei patru candidați, nu a fost prezent la Adunarea Generală și a trimis o adresă în care anunța că se retrage din cursă, îndemnându-și susținătorii să voteze cu Vasile Cîtea.

Fostul campion mondial la amatori Marian Simion, aflat și el între candidații la funcția de președinte, și-a anunțat retragerea în timpul Adunării Generale, fără a a-și anunța sprijinul pentru vreun postulant.

Vasile Cîtea, noul președinte al Federației Române de Box, a declarat că "primele măsuri vor fi de organizare''.

''Vom face organigrama federației, apoi vom găsi soluția să plătim niște bani pentru ANAF. Vor fi niște plăți eșalonate pe fiecare lună. Cei doi candidați care s-au retras, Mihai Craiu și Marian Simion, și-au îndreptat voturile către mine. După cum a fost prezentat și raportul de către ministrul Tineretului și Sportului, postul de președinte al federației este o mare responsabilitate. Va fi o muncă imensă, dar sper să fie unitate și stabilitate financiară. Îmi pare rău că s-a afirmat existența unei devalizări la federație. Adevărul e că am avut un management prost. Mă voi baza pe oamenii din echipa mea. La federație o situație proastă, dar avem rezultate bune, spre exemplu, un sportiv este calificat la Olimpiadă și mai sunt șanse pentru alți 3-4", a subliniat Cîtea, fost vicepreședinte al federației.

Întrebat ce va face dacă nu va corespunde, Vasile Cîtea a menționat: "Fiecare naș își are nașul. Eu sper să am luciditatea ca atunci când nu voi mai corespunde, nu îmi doresc să vină acest moment, să pot face pasul înapoi. Eu nu mă agăț ca pisica de burlan și nu este foarte important ca în dreptul numelui meu să fie scrisă funcția de președinte. Rudel Obreja, cu poziția lui înaltă la Federația Internațională, putea să ne ajute, dar a făcut o greșeală care a costat federația. La rândul lui, Leonard Doroftei atât a putut. Am fost de vină noi că ne-am pus baza în el. Credeam că vom face o echipă bună bazată pe încredere și nu vor exista sabotări. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sper ca boxerul Mihai Nistor să obțină o nouă medalie olimpică de aur pentru boxul românesc la 60 de ani după prima medalie obținută în 1956 de Nicolae Linca".

Mai multe articole despre:
box adunare generală Vasile Cîtea