VASILE AVRAM, incident NEPLĂCUT la Adunarea Generală a LPF
VASILE AVRAM, fostul preşedinte al CCA, nu a primit acceptul de a-şi prezenta programul de candidatură la preşedinţia FRF în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, care are loc, luni, la sediul LPF. VASILE AVRAM va candida la alegerile FRF.
VASILE AVRAM. "Liga este foarte importantă şi având în vedere faptul că era anunţată o Adunare Generală extraordinară mi s-a părut un moment oportun să vin şi să le înmânez preşedinţilor programul meu de candidatură. Aş fi dorit să mi-l şi prezint în faţa lor, dar nu am reuşit acest lucru, nu mi s-a dat voie. Eu sunt mulţumit că m-am văzut cu ei şi le-am înmânat programul meu. Mircea Sandu prin calitatea pe care o are este normal să participe la Adunarea Generală având în vedere faptul că a fost invitat de ligă", a declarat VASILE AVRAM la sediul LPF.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care şi-a arătat susţinerea faţă de candidatul Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF, participă la Adunarea Generală extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal, la invitaţia preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu.
La alegerile pentru preşedinţia FRF, programate în 5 martie, şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, VASILE AVRAM, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. Totodată, numele altor oameni de fotbal, printre care Adrian Porumboiu şi Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF.
Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei.