MENIU

US Open. Horia Tecău a ajuns în semifinalele turneului, la proba de dublu

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în semifinalele probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins cuplul Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia), cu 6-1, 6-2, marți, la arenele Flushing Meadows din New York.

Tecău și Rojer, capi de serie numărul 12, s-au impus în doar 62 de minute, ambii fiind în premieră semifinaliști la US Open. Cei doi au un titlu de Mare Șlem în palmares, în 2015, la Wimbledon, conform Agerpres.

Învingătorii au reușit un as, au făcut 3 duble greșeli, au avut 20 de winners și au comis doar 5 erori neforțate. Jamie Murray și Bruno Soares, favoriții numărul patru, au reușit 4 ași, au comis 7 duble greșeli, nu au transformat nicio minge de break (din două create), au avut 20 de winners și au făcut 15 erori neforțate.

Murray și Soares câștigaseră în fața perechii Tecău/Rojer în sferturi la Indian Wells, anul acesta, cu 7-6 (5), 6-4. Tecău și partenerul său mai aveau o victorie în fața cuplului Murray/Soares, anul trecut, în sferturi la Cincinnati (ATP Masters 1.000), cu 4-6, 6-2, 11-9.

Tecău și Rojer și-au asigurat un cec de 160.000 de dolari și 720 de puncte ATP, iar în penultimul act la US Open vor înfrunta principalii favoriți, Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia). Kontinen și Peers i-au învins pe Tecău și Rojer cu 6-4, 7-5, luna trecută, în optimi la Montreal. Kontinen și Peers au 2-1 în meciurile directe, după ce au câștigat anul trecut, în optimi, la Monte Carlo, cu 6-2, 6-3. Tecău și Rojer au învins anul acesta, la Dubai, în semifinale, cu 7-6 (8), 6-3.

Horia Tecău va juca în sferturi la US Open și la dublu mixt, alături de CoCo Vandeweghe (SUA), din nou contra brazilianului Bruno Soares, care fac e pereche cu unguroaica Timea Babos.

La junioare, Mihaela Lorena Mărculescu a fost învinsă în turul al doilea la simplu de rusoaica Sofia Lansere, cap de serie numărul 15, cu 6-4, 6-2.

Mai multe articole despre:
Horia Tecau US Open