Un important jucător de tenis a acceptat să meargă la psiholog. ATP l-a obligat
Australianul Nick Kyrgios a acceptat să meargă la psiholog, la cererea ATP, jucătorul riscând altfel să fie suspendat până pe 15 ianuarie pentru "comportament antisportiv", potrivit Federației australiene de tenis, citată de AFP.
ATP a anunțat luni că al 14-lea jucător mondial, în vârstă de 21 de ani, este suspendat până 15 ianuarie 2017, însă ar putea reveni în competiție pe 7 noiembre 2016 dacă va accepta să urmeze un tratament sub supravegherea unui psiholog specializat în domeniul sportiv, conform agerpres.
Kyrgios a fost sancționat pentru că a evoluat "fără efort" în cursul meciului cu germanul Mischa Zverev, din turul al doilea al Mastersului de la Shanghai, având și o dispută verbală cu un spectator care i-a reproșat lipsa de implicare în jocul respectiv.
"Starea de bine și sănătatea lui Nick sunt o prioritate și ATP a acceptat să-i reducă suspendarea (de la opt la trei săptămâni) dacă va urma sfaturile unui profesionist, ceea ce el a acceptat să facă", a explicat Tennis Australia într-un comunicat.
"Respect și înțeleg decizia ATP. Voi folos această perioadă fără competiție pentru a progresa pe teren și în afara lui", a afirmat Kyrgios, care este "nerăbdător să revină în 2017".
Chiar și cu o suspendare redusă, el nu va mai putea juca în circuitul principal în acest sezon. El ar reveni pe 7 noiembrie, a doua zi după finala Masters 1000 de la Paris, astfel că nu se va califica la Masters-ul programat pe 13-20 noiembrie la Londra, ultimul turneu al anului, la care participă primii opt jucători din clasamentul ATP.
"Regret că pentru mine anul se termină astfel și că nu pot să-mi apăr șansele de a mă califica la Masters. Pentru mine era un obiectiv important", a subliniat Kyrgios.