Un fost fotbalist împarte dreptatea în războiul Steaua vs FCSB: „Secția de fotbal a Armatei nu a dispărut niciodată”
Daniel Gherasim, fostul portar al Stelei din perioada 1990-1998, a avut un punct de vedere ferm în privința disputei dintre cele două entități care reclamă palmaresul clubului fondat în 1947.
Declarațiile lui au fost aplaudate de fanii steliști, suporterii echipei din Liga 3 promovându-le printr-o postare pe contul lor de pe o rețea de socializare
„Secția de fotbal a Armatei nu a dispărut niciodată. Chiar dacă unii zic că s-a reînființat. Exista, dar nu era activitate. În 2013 sau 2015 s-a reluat activitatea. Din punctul meu de vedere, echipa din Liga a III-a este Steaua.
Pe mine mă reprezintă. Secția nu a fost desființată. S-au început aceste procese și Armata va avea câștig de cauză”, a declarat Daniel Gherasim pentru Gazetă.