ULTIMELE DECLARAŢII ale tatălui lui Gică Popescu. A murit cu un MARE REGRET
Marţi dimineaţă, Gică Popescu a primit o veste tristă la penitenciarul din Rahova unde îşi ispăşeşte pedeapsa de 3 ani, o lună şi 10 zile: tatăl său, în vârstă de 71 de ani, a murit în urma unui infarct.
Arestarea lui Gică Popescu a fost o lovitură pentru familie, mai ales pentru părinţii fostului căpitan al naţionalei. Din Calafat, acolo unde locuia, nea Costică a vorbit cu reporterul ziarulring.ro cu câteva zile înainte ca fiul său să primească motivaţia Curţii pentru pedeapsa primită în "Dosarul Transferurilor".
"Uite, domnule, umblu pe aici prin casă, pe la centrala termică, pentru că am nişte probleme. Aştept cu nerăbdare să văd motivaţia pentru băiatul meu. Să spună judecătorii pentru ce l-au băgat la puşcărie. Să vedem unde-l duce de la Rahova, nu ştia nici el nimic. Vorbesc cu el în fiecare zi la telefon. Ce pot să vă spun? E greu pentru un părinte să-şi ştie copilul la puşcărie. Mă uit în fiecare zi la televizor şi urmăresc politica asta, domnule, şi mă minunez. Dar asta e. Noroc cu pasiunea mea pentru pescuit, merg o dată la două zile şi mă relaxez acolo, încerc să uit de durerea asta mare", declara, pentru "ring", tatăl lui Gică Popescu.