MENIU

Veste importantă pentru fanii Simonei Halep! Anunțul organizatorilor de la Roland Garros

Organizatorii turneului de tenis de la Roland Garros au anunțat că ediția din acest se va disputa cu spectatori în tribune, dar în condiții speciale, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Competiția de Mare Șlem este programată în perioada 21 septembrie – 11 octombrie. Calificările vor începe pe 21 septembrie, iar meciurile din primul tur vor debuta abia pe 27 septembrie.

Federația Franceză de Tenis a anunțat că va pune în vânzare bilete pentru 50 – 60% din capacitatea arenelor, pe fondul pandemiei COVID-19.

Pe terenurile principale, vor putea sta maximum patru persoane împreună, cu un loc liber între grupurile de patru persoane. Pe celelalte terenuri, un loc din două va fi lăsat liber.

Președintele Federației Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, a explicat că aproximativ 20.000 de spectatori sunt așteptați în prima parte a turneului și aproximativ 10.000 de oameni în ziua finalelor.

Biletele vor fi puse în vânzare din data de 9 iulie. Va fi pregătit un protocol care are ca obiectiv protejarea spectatorilor.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.