ULTIMA ORĂ | Simona Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart
Simona Halep (locul 2 WTA) a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va participa în turneul de la Stuttgart, din cauza unor probleme fizice apărute în timpul participării la Fed Cup.
Simona ar fi beneficiat de un prim tur liber la competiția pe zgură din Germania, dotată cu premii totale de peste 800.000 de euro.
Halep trebuia să joace împotriva învingătoarei din partida Sara Sorribes Tormo (Spania, locul 75 WTA) – Andrea Petkovic (Germania, 71 WTA).
‘Super Simo’ a anunțat că se va duce în România și va lua o pauză pentru o săptămână, apoi se va pregăti pentru turneul de la Madrid.
Halep nu a câștigat niciodată turneul de la Stuttgart, dar a ajuns de două ori în semifinale (în 2015 și 2017). Anul trecut, ea a fost eliminată în sferturi de către americanca Coco Vandeweghe.
Vezi pe realitateasportiva.net ce a declarat Simona Halep la conferința de presă.