UEFA va lua la 13 noiembrie o decizie în privinţa incidentelor de la Borussia Dortmund - Galatasaray
UEFA a anunţat, joi, că a deschis proceduri disciplinare ca urmare a incidentelor de la meciul Borussia Dortmund - Galatasaray Istanbul, din grupa D a Ligii Campionilor, Corpul de Control, Etică şi Disciplină urmând să analizeze cazul în data de 13 noiembrie.
Clubul Borussia Dortmund este vizat de procedură pentru incidentele din public, aruncarea de obiecte pe teren şi lacune în organizare, scrie Mediafax.ro.
Gruparea Galatasaray va fi sancţionată pentru incidentele din public, pentru faptul că fanii au intrat pe teren şi deoarece suporterii au aruncat cu petarde şi fumigene.
Echipa Borussia Dortmund şi-a asigurat calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce s-au impus, marţi, pe teren propriu, scor 4-1, în meciul cu Galatasaray Istanbul, din etapa a patra a grupei D a competiţiei.
Partida de la Dortmund a fost întreruptă de două ori. Prima dată după ce suporterii turci au aruncat cu petarde şi fumigene în teren, iar apoi după ce fumigenele aprinse de aceştia au provocat un fum dens în tribuna ocupată de fanii gazdelor.