Tyson Fury, dispus să renunțe la box din cauza lipsei de motivație
Controversatul pugilist britanic Tyson Fury, campionul mondial en titre la categoria grea, a anunțat că ar putea renunța la box din cauza lipsei de motivație, informează BBC.
Fury, în vârstă de 27 ani, a produs o mare surpriză în luna noiembrie a anului trecut, în Germania, când a reușit să-l învingă la puncte pe ucraineanul Vladimir Kliciko, deposedându-l de centurile cu diamante ale versiunilor WBA, WBO, IBF și IBO. El ar putea agăța, însă, mănușile în cui chiar înaintea meciului-revanșă, programat pentru lunile mai sau iunie, conform Agerpres.
"Mă străduiesc să mă motivez. Aș putea pleca. Aș putea dispărea în apusul soarelui, neînvins și cu toate centurile, și să duc o viață normală", a declarat Fury pentru BBC Radio.
Neînvins în 25 de meciuri disputate ca profesionist, boxerul britanic a fost criticat pentru comentariile sale, considerate deranjante, la adresa femeilor, homosexualității și avortului, pe care le-a făcut anul trecut.
El a afirmat acum că preferă, mai degrabă, să petreacă mai mult timp alături de familie, decât să alerge după bani sau pentru a-și îmbunătăți palmaresul.
"Mi-am spus mereu că nu vreau ca boxul să devină pentru mine o problemă legată de bani. Mi-am îndeplinit un vis. Problema este acum câtă motivație voi avea pentru a merge mai departe. Există viață și după box și nu știu pentru moment ce voi face în continuare. Nu am decis sigur deocamdată nici dacă voi lupta într-un meci revanșă", a mai spus Fury.
Qatarul și Abu Dhabi sunt evocate drept posibile locații pentru revanșa dintre Kliciko și Fury, însă britanicul a recunoscut că nici măcar nu a început pregătirile pentru următoarea sa luptă.
Tyson Fury a mai amenințat anterior că se va retrage, după ce compatriotul său David Haye a renunțat de două ori la confruntarea pe care urmau să o dispute, din cauza unei accidentări, în anul 2013.