MENIU

Triumf românesc la JUDO în Bulgaria: 8 medalii în prima zi. Guşă, despre IMPORTANŢA rezultatelor

Triumf românesc la Balcaniada din Bulgaria: judokanii români au boţinut 8 medalii în prima zi

Triumf românesc la Judo la Balcaniada din Bulgaria. Sâmbătă, în prima zi de concurs, sportivii români au obţinut opt medalii, patru dintre ele de aur, din opt posibile. 

În cele 8 finale, românii au mai obţinut o medalie de argint si 3 de bronz, clasându-se pe primul loc detașat intre țările participante, în faţa Turciei și Bulgariei.

Duminică, Balcaniada continuă la categoriile superioare de greutate, unde România are şi alte șanse de medalii.

Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, a vorbit despre performanţa judokanilor români, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

"Acest rezultat înseamnă mult, dar poate însemna şi puţin. Înseamnă mult la nivel de speranţă, rezultate obţinute de juniori într-o competiţie tare, la care au participat ţări consacrate, şi cu o bază de selecţie mai mare decât a noastră, cu atât rezultatul este mai merituos. Vorbim de ţările din fost Iugoslavie, Grecia, Turcia, Albania, ţări foarte puternice, alături de Bulgaria, ţara gazdă, puternică şi la lupte.

De ce spun că acest rezultat ar putea să nu fie important? Vreau să explic asta la nivel de sport. Pentru că aceşti tineri, pentru că sunt în vârstă de până în 20 de ani, dacă nu vor fi susţinuţi în continuare, cu finanţare corespunzătoare, dacă nu vor exista antrenori pricepuţi...se vor pierde. Am avut multe cazuri de tineri cu rezultate bune, nu doar la Judo, care s-au pierdut.

E o problemă de responsabilitate naţională. Dintre aceşti tineri se vor alege câţiva, unii care ne vor reprezenta la Tokyp în 2020, iar ceilalţi la următoarea Olimpiadă de la Paris, apoi Los Angeles.

Mâine sunt categoriile mai grele de greutate, unde avem de asemenea speranţă de medalii. Aici toată lumea e entuziasmată, în două ore s-a cântat imnul de patru ori, am văzut spectatori care, plecând de la arenă, intonau imnul României....", a concluzionat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.