Tragedie pe stadion, la derby-ul de la Craiova: un suporter A MURIT în tribune
Un bărbat a murit în tribune la derby-ul de la Craiova, după ce suporterii au aruncat cu fumigene pe teren chiar în primele minute ale meciului. Și pe străzile din Craiova a fost haos. Mii de suporteri au protestat pentru că nu au fost lăsați să intre din cauza restricțiilor. Revoltați, fanii ambelor echipe s-au strâns și au protestat față de certificatului Covid.
Atmosferă scandaloasă pe stadion. Suporterii CSU au aprins zeci de torțe și fumigene pe care le-au aruncat și pe teren.
Meciul a fost întrerupt de arbitru pentru câteva minute din cauza aerului irespirabil.
În haosul creat, un suporter în vârstă de 57 de ani a suferit un infarct la scurt timp după ce a ajuns în tribună. Echipajele sosite la fața locului nu au mai putut face nimic ca să îl salveze.
Mii de suporteri nu au fost lăsați să intre la meci pentru că nu aveau certificatul covid. Mulți susțin că cei care au avut acces pe stadion s-au folosit de certificate altor persoane.
Suporterii peluzei Sud a FC U Craiova au anunțat că nu vor intra pe stadion în semn de protest față de cei nevaccinați care nu pot vedea meciul.
Forțele de ordine au fost în alertă pentru a preveni posibile incidente între fanii celor două echipe rivale. Pe stadion au post prezenți peste 9.200 de suporteri, adică 30% din capacitatea stadionului din Bănie.