TRAGEDIE la un maraton: Un participant a murit cu 500 de metri înainte de linia de sosire
Zeynel Murat Batur, participant la semimaraton în cadrul Runatolia, maratonul internaţional din Antalya, a murit, duminică, după ce s-a prăbuşit la pământ la 500 de metri de linia de sosire.
Batur concura la semimaraton alături de un grup de prieteni. El s-a prăbuşit cu jumătate de kilometru înainte de sosire şi în ciuda eforturilor medicilor prezenţi la faţa locului nu a mai putut fi salvat, conform news.ro.
Zeynel Murat Batur avea 36 de ani şi a alergat anterior la încă trei ediţii ale maratonului din Antalya.
La maratonul internaţional Runatolia au participat 11.200 de alergători. Câştigători au fost Serdar Cetin la masculin şi Natalia Gyurten la feminin. La semimaraton, s-au impus Fetene Alemu Regesa la masculin şi Yayla Kilic la feminin.