Toni Petrea așteaptă nerăbdător meciul cu Dinamo: “E un derby, indiferent de poziția lor din clasament!”
FCSB a câștigat aseară, cu scorul de 3-1, împotriva ultimei clasate din Liga 1, Poli Iași, și a reușit să se distanțeze la patru puncte de CFR Cluj, formație care are însă un meci în minus!
“Roș-albaștrii” au făcut spectacol în primul meci fără golgheterul Dennis Man, transferat la Parma zilele trecute, iar Octavian Popescu și Olimpiu Moruțan au fost în centrul atenției. Cei doi sunt considerați de către patronul Gigi Becali drept două dintre principalele produse de export ale echipei sale și speră să dea adevărate tunuri financiare prin vânzarea acestora.
Antrenorul bucureștenilor, Toni Petrea, a vorbit imediat după partida de aseară despre următorul joc din Liga 1, derby-ul cu Dinamo. Tehnicianul în vârstă de 45 de ani este de părere că în ciuda locului din clasament din acest moment al marei rivale, meciul va fi unul extrem de disputat și cu o însemnătate aparte. Ulterior, Petrea a mărturisit că speră ca suprafața de joc din Ștefan cel Mare să se prezinte cât mai bine la ora jocului.
“E un meci de tradiție, un derby, indiferent de poziția din clasament a celor de acolo. Trebuie să ne refacem și să câștigăm. Să sperăm că vremea va fi cu noi și că meciul se va disputa în condiții acceptabile.”