Tenismenul bulgar Grigor Dimitrov a câştigat BRD Năstase Ţiriac Trophy
Bulgarul Grigor Dimitrov a câştigat turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, disputat la Bucureşti.
Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, după ce l-a învins, scor 7-6 (7/2), 6-1, pe cehul Lukas Rosol, care s-a impus anul trecut la Bucureşti.
Meciul a durat o oră şi 20 de minute.
Grigor Dimitrov a câştigat primul turneu pe zgură din carieră, acesta fiind al treilea titlu din carieră şi al doilea din acest acest an.
Dimitrov va primi 250 de puncte ATP şi 77.315 de euro, iar Rosol 150 de puncte ATP şi 40.720 de euro.
Dimitrov a declarat că va da tot ce are mai bun pentru a se impune la competiţii importante şi a subliniat că a muncit mult pentru aceste titluri.
"A fost bine şi m-am simţit bine. Azi a fost o zi în care mi-a ieşit jocul faţă de meciurile precedente. Lukas este un jucător foarte bun, loveşte foarte bine, a avut nişte lovituri incredibile, dar eu am câştigat punctele importante. Vreau să rămân umil, pentru că aceste titluri nu vin că ar trebui să vină. Am muncit mult pentru asta. Ce este mai bun urmează să vină. Voi da tot ce am mai bun ca să reuşesc să câştig turneele importante. Sunt încântat că voi avea câteva zile libere pentru a pregăti turneele de la Madrid, Roma şi Roland Garros", a declarat Dimitrov.
El a mai spus că este prima oară când familia sa l-a văzut câştigând un turneu ATP: "Familia mea nu m-a văzut până acum câştigând un turneu ATP. E un momernt special pentru ei, în special pentru tata. Mama plânge tot timpul, e emotivă, deci nu a fost o surpriză pentru mine. Ştiu cum e şi va trece peste asta. Totul a fost bine pentru mine, eu jucând şi ei fiind aici".