MENIU

Suspans pentru Halep! Scaunul ei de lider în clasamentul WTA se clatină

La Turneul Campioanelor de la Singapore (22-29 octombrie), ultima competiţie la care Simona Halep va participa în acest an, se va stabili liderul finalului de sezon în circuitul WTA! 

Halep va merge la Singapore din postura de regină a tenisului feminin, dar Garbine Muguruza din Spania, jucătoarea detronată de Simona în această săptămână, îi ameninţă poziţia româncei. Simona are 6.175 de puncte şi o devansează pe Garbine cu doar 40 de puncte, iar în cursa pentru locul 1 mai pot intra Karolina Pliskova (Cehia, 5.605 puncte) sau Elina Svitolina (Ucraina, 5.465 de puncte).

Halep, Muguruza şi Pliskova nu s-au mai înscris la niciun alt turneu în 2017, în timp ce Svitolina mai joacă doar la Hong Kong (9-15 octombrie), potrivit Mediafax.ro.

Cel mai important e că Simona Halep nu depinde de jocul rezultatelor la Turneul Campioanelor, trebuind să obţină cel puţin acelaşi rezultat cu Garbine Muguruza pentru rămâne în fotoliul de lider! Calculele vor fi însă complicate, ţinând cont că sistemul de punctaj, la fel ca şi formatul competiţiei, este unul complex. Jucătoarele vor fi recompensate cu puncte atât pentru victorii, cât şi pentru simpla participare în meciurile din grupe. Astfel, Halep va primi 125 de puncte pentru fiecare partidă disputată în grupă, 125 de puncte pentru fiecare victorie obţinută în grupă, 330 de puncte pentru un succes în semifinală şi 420 de puncte pentru un triumf în finală.
Doar o necunoscută a mai rămas pentru Singapore

Cele mai bune 8 jucătoare ale sezonului îşi vor face apariţia la Turneul Campioanelor, considerat a fi un concurs la fel de important precum un turneu de Grand Slam! Doar o necunoscută a mai rămas cu două săptămâni înainte de startul turneului, obţinând biletul pentru SIngapore următoarele sportive: Simona Halep (România), Garbine Muguruza (Spania), Karolina Pliskova (Cehia), Elina Svitolina (Ucraina), Venus Williams (SUA), Caroline Wozniacki (Danemarca) şi Jelena Ostapenko (Letonia). Ultima jucătoare calificată se va decide, cel mai probabil, între Caroline Garcia (Franţa) şi Johanna Konta (Marea Britanie).

Mai multe articole despre:
Tenis clasament WTA Simona Halep