MENIU

Surpriză IMENSĂ la Wimbledon: Rafael Nadal, eliminat de un jucător venit din calificări

Se-ntâmplă și la case muuult mai mari! Germanul de origine jamaicană Dustin Brown, numărul 102 în ierarhia ATP, l-a învins pe dublul campion de la Wimbledon, spaniolul Rafael Nadal și s-a calificat în turul III al competiției organizate la All England Lawn Tennis and Croquet Club. Scorul final al acestei „întâlniri de pomină”: 7-5, 3-6, 6-4, 6-4.

Jucătorul „german” a jucat meciul vieții sale, a reușit să-l învingă fără drept de apel pe fostul număr 1 mondial și a furnizat astfel cea mai mare surpriză de până acum, la Wimbledon.

Brown, care conduce acum cu 2-0 în întâlnirile directe cu Nadal, l-a atacat cu curaj pe „taurul spaniol” încă din debutul întâlnirii. Germanul și-a pus la perfecție în practică planul său de joc extrem de agresiv, care a dat roadele mult-așteptate după doar două ore și 34 de minute. Atât a durat meciul care i-a adus câștigătorului a 14 turnee de Mare Șlem încă o ieșire pe ușa din dos a Wimbledon-ului!

„N-am mai jucat niciodată pe terenul central,” a spus Brown la câteva minute după ce a părăsit marea arenă londoneză. „Mă temeam că o să fiu copleșit de emoții, dar mi-am spus că n-am nimic de pierdut. Am început foarte bine meciul și acest lucru mi-a fost de mare folos,” a adăugat noua vedetă a tenisului german.

„Ce s-a întâmplat aici nu poate decât să inspire vreo 500 de jucători profesioniști de tenis care vor încerca să mai zăbovească un an sau doi pe circuit datorită meciului pe care l-am văzut azi. Nimic nu e imposibil! Nivelul de joc atins de Brown pe acest teren central a fost spectaculos de înalt”, a afirmat triplul câștigător al probei de simplu masculin de la Wimbledon, legendarul John McEnroe.

Și are perfectă dreptate! Brown a câștigat 71 dintre cele 99 de veniri la fileu pe propriul serviciu și a entuziasmat, pur și simplu, un public înmărmurit căruia nu-i venea să creadă că asistă la un nou supliciu la care e supus cel care a fost un jucător aproape invincibil până nu demult.

Aproape, pentru că în urmă cu un an, Brown îi administrase o altă înfrângere usturătoare lui Nadal, care pe atunci era și liderul clasamentului ATP. În iunie 2014, germanul l-a învins pe spaniol, tot pe iarbă dar în turneul de la Halle, în și mai puține minute: 58!  Scorul acelei întâlniri: 6-4, 6-1.

Este a patra oară la rând când Nadal este scos, de un jucător clasat pe locul 100 sau mai jos în lume, tocmai din turneul care s-a organizat prima dată pe vremea când românii se băteau cu turcii la Plevna (adică în 1877!).

În turul 3, Dustin Brown va juca împotriva sârbului Viktor Troicki, în timp ce Rafael Nadal se poate reface într-un altfel de „Club”, mai puțin select, pe ritmuri de reggae...

Mai multe articole despre:
Rafael Nadal Wimbledon eliminat Dustin Brown