MENIU

Supercupa României se va juca în altă țară! Planul FRF

Federația Română de Fotbal vrea să marcheze o premieră și să organizeze Supercupa României într-o altă țară. Măsura a fost implementată deja de Spania și Italia, potrivit realitateasportiva.net.

Potrivit DigiSport, o decizie în acest sens va fi discutată în următoarele Comitete Executive ale FRF. Țările luate în calcul sunt Italia și Spania, în care există comunități importante de români.

Totodată, perioada de desfășurare a Supercupei ar putea fi modificată – spre finalul anului. Până acum, câștigătoarea trofeului era stabilită înaintea startului noului sezon.

În sezonul 2018-2019, FC Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei disputată la Tanger, în Maroc, iar Juventus a cucerit trofeul la Jeddah, în Arabia Saudită.

Supercupa României se desfășoară anual începând cu 1994, între câștigătoarea campionatului și cea a Cupei României. Trofeul nu a fost acordat în anii 1996, 1997, 2000, 2004 și 2008, deoarece în sezoanele respective o singură echipă a câștigat ambele competiții interne. Din 2010, Federația Română de Fotbal a decis ca trofeul să fie disputat și în anii când o echipă realizează eventul cupă-campionat. Astfel, în această situație, adversara campioanei în Supercupă va fi ocupanta poziției secunde în Liga 1.

Cea mai titrată echipă a competiției este Steaua București, care a câștigat de sase ori trofeul. Campioana en titre este CFR Cluj.