Steven Gerrard, tot mai încântat de Ianis Hagi: „Eu nu eram așa tare la capitolul ăsta”
Antrenorul lui Glasgow Rangers l-a lăudat din nou pe român după meciul jucat sâmbătă în Cupa Scoției. Ianis a jucat 73 de minute în disputa cu Hamilton.
A fost a treia partidă pentru tricolor în tricoul alb-albastru al vicecampioanei Scoției. Iar Gerrard a scos în evidență cea mai mare calitate a fotbalistului de 21 de ani.
„Are două tunuri in picioare, pentru că așa a crescut. Nu știu dacă i se datorează tatălui sau unuia dintre antrenorii lui sau dacă Ianis însuși a căutat acest lucru. E excelent ca, la vârsta lui, să aibă ambele picioare atât de puternice și precise. Îmi amintesc exersând cu stangul încă de când aveam patru sau cinci ani, iar piciorul meu stâng nici nu se apropie de acuratețea lui. Mă întreb când a început el. Și a insistat! Oamenii care îl privesc în premieră nu sunt siguri care parte e mai tare. Se simte în largul lui și cu stângul și cu dreptul”, spune antrenorul lui Rangers.
Iar Gerrard are și alte motive să fie super satisfăcut de alegerea făcută săptămâna trecută.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.