Steaua, "demolată" de Immobile. Italienii despre victoria răsunătoare obținută de Lazio vs. FCSB
"Ciro Immobile a demolat-o pe Steaua!", așa titrează cei de la gazzettadellosport.it. A fost sărbătoare mare aseară în Italia, după ce FCSB a fost trimisă acasă încă din prima repriză, când au fost marcate 3 goluri. Echipa lui Gigi Becali a spus ADIO calificării în Europa League.
Ciro Immobile a marcat un hattrick în poarta lui Andrei Vlad, și a ajuns primul italian după mai bine de 10 ani care înscrie un hattrick în cupele europene după Luca Toni, cel care marca de 3 ori contra lui Bayern în decembrie 2007.
"Sunt fericit de aceste cifre pe care le datorez colegilor și toți împreună am reușit să depășim această criză mică. Am vrea să evităm Atletico sau Arsenal" a spus Immobile la finalul partidei. Antrenorul lui Lazio, Simone Inzaghi, a remarcat alt jucător: "Am văzut ce putem face când suntem concentrați compleți, chiar și cei care au jucat mai puțin. Patric a fost unul dintre cei mai buni în această seară și el nu mai jucase de o luna. Ciro trebuie să continue să joace așa, echipă joacă pentru el. Felipe (Anderson) s-a descurcat foarte bine, va fi un plus important pentru noi în următoarele luni. Trebuie să rămână concentrat" a spus Inzaghi.
Formaţia FCSB a fost învinsă, joi, pe Stadio Olimpico, scor 5-1, de echipa Lazio, în cea de-a doua manşă a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa, şi a ratat calificarea în optimile competiţiei.
LAZIO - FCSB //STEAUA 5-1. Ruşine pentru roş-albaştri la Roma şi eliminare din Europa League